Dulce-i Limba Romaneasca !

Vazand filme vechi romanesti cu Dem Radulescu, Florin Piersic, Radu Beligan si alti monstri sacri ai actoriei si auzind o limba romaneasca cu mult diferita fata de cea vorbita azi, parca-mi pare rau de zilele noastre. Aceea era o limba romaneasca dulce, frumoasa. In propozitii erau infiltrate acele cuvinte frantuzesti care dadeau o nota eleganta limbii. Erau altfel de politeturi (sunt optimista spunand “altfel”, azi rar ne mai intalnim cu politetea; in special, printre barbati, fara sa fiu discriminatorie.).

Glumele erau spirituale fara sa fie exagerate. Parca le era drag sa vbeasca aceasta limba. Parca ti se face si tie drag ca vorbesti romaneste.
Acum ne-am americanizat. Ne-am salbaticit pot spune, pt ca aceste expresii americane pe care multi le folosesc excesiv in comunicare (lucru care mi se pare foarte enervant) sunt folosite in primul rand din lipsa de vocabular si-n al doilea rand pt ca parem interesanti.
Limba lui Caragiale a disparut. Acum suntem cu totii europeni, stim engleza.
Nu spun ca nu e bine caci ,noi, tinerii, suntem viitorul iar engleza este o limba de circulatie internationala. Acum facem facultatile in afara. Avem o paleta mult mai larga de optiuni, ne afirmam, schimbam lumea. Pentru ca vrem sa facem ceva, vrem sa castigam bani, sa devenim oameni importanti. Aceste dorinte sunt manate de necesitatile materiale in principiu, dar multi au si idei marete. Si de ce nu, avem destui romani care chiar au facut ceva, ne-au format cultura si pentru care suntem recunoscuti (nu ma refer la Dracula pt ca-i o prostie. dar e a noastra si o iubim. si daca tot castigam de pe urma ei, de ce nu?).
Insa, ce vreau sa punctez e ca am uitat de unde am plecat. Si poate nu-i vina noastra, a tinerilor, caci o parte din cultura si din traditie s-a pierdut pe drum sau a fost interzisa de “unii altii”.
E bine ca evoluam. E bine ca avem ambitii si teluri inalte. E bine ca suntem in stare sa le atingem.
Dar exageram cu englezismele, ce Dumenzeu !
Si influenta vine din muzica, in special din hip hop si rock. Recunosc, au niste expresii uneori geniale (mult spus) si suna bine, dar nu abuzati, fratilor !
Suntem romani, nu americani si nu ni se potrivesc.
Si limba romaneasca este foarte frumoasa dupa parerea mea. De ce s-o ingropam putin cate putin in influentele astea occidentale ? De ce sa nu o pastram ca-i a noastra dar sa le stim si pe ale altora. Ne pierdem identitatea si e trist.
O dovada ca limba romaneasca e extraordinara reiese din faptul ca putem invata orice limba straina. Si nu numai ca o invatam dar ne permitem sa o exprimam exact cum e ea la mama ei fara sa parem outsideri printre respectivii.

Cucu in the head, va spun !

La razboi, Ostasii mei !

-Inainte ostasi! exclama Soarele hotarat. Astazi este ziua in care cucerim Orizontul si ale lui zari ingamfate. Cine sunt eu ?

-Soarele, Maria Ta!

- Universul este imparatia Mea! Cine este acest Orizontul de ma plesneste cu nemarginirea lui? Acum vrea sa-i platesc chirie pentru zilele insorite? Crede cumva ca ii apartin stelele, vantul? Se insala amarnic, va spun. Si-a insusit o putere mai mare decat il tine nesfarseala lui, nechibzuitul! Este un metafizician, un poet ce cazeaza serafime. Un neicanimeni, daca ma intrebati pe mine. Hai ostasii mei, dupa el!
… Si norii Insoritelor il urmara prin nestiut. Orizontul disparuse. Ce mai ramanea ?

Normal.

   Normalul este un lucru banal.
Normal este cerul. Normal e pamantul. Normale sunt blocurile.
Normal ca mi-am facut blog.
Am un nume banal ai putea spune. Poate… eu nu vad nimic in numele meu. Si asta pentru ca nu te poti juca cu el, nu-l poti modela in asa fel incat sa rezulte un sentiment copilaros, nici macar unul serios.
En fin. Este al meu si-l accept. Ma defineste poate. Are o rezonanta, totusi. Dar nu stiu care.

Vad un porumbel. Sta pe un cablu. Imi plac porumbeii. Sunt liberi si usori. Fac exact ce le trece prin capsorul acela mic al lor. Ai zice ca creierul lor nu contine prea multa inteligenta din lipsa de loc. Eu spun ca ei sunt mult mai inteligenti chiar si decat noi, cele mai avansate fiinte ale Terrei, homo homo sapiens. Sunt mai inteligenti din instinct, in societatea aia a lor. Au o inteligenta fara granite, au un orizont larg. Sunt proprii lor sefi, sunt stapanii cerurilor, la propriu. Sunt liberi. Libertatea e inteligenta.

Imaginati-va un om “in toata firea” asezandu-se pe un cablu ce leaga doua blocuri intre ele. In primul rand ca s-ar rupe cablul, ar cadea omul nostru si ar muri. In al doilea rand, ar rade toata lumea de el caci se preteaza la astfel de joculete… si apoi ar cadea si ar muri.
Porumbelul zboara, isi intinde aripile, se joaca cu ceilalti porumbei, flirteaza, poate se lupta cu alti masculi pentru o porumbita, face acrobatii pe cer. PE CER. Locul unde noi ne permitem doar sa visam sa ajungem.
Porumbelul e LIBER. El vede lumea in toata splendoarea sa. El, acolo sus, este mare si noi suntem mici. Inca un lucru care-l face superior.
Asta pana cand este impuscat de un vanator nepasator si iritat, pana se loveste de ceva si cade sau pana il omoara alta fiinta cu puteri superioare urmand legea naturii, lantul trofic implinindu-se.
Apropo de lantul trofic. Omul este in varful piramidei sau creierul “creator” al omului (gen bombele atomice?!)?

Daca separam creieru omului de om si i-l “plantam” altei fiinte va functiona ?

Cucu in the head, va spun.